Cel mai controversat dar divin oferit umanităţii

0
195

De mult timp vreau să spun despre această ….. conştientizare, ca să nu îi spun revelaţie, dar nu am gasit niciodata starea necesara şi forma potrivită care să mă mulţumească pentru a o scrie pe blogul care poate pare de mult abandonat, de când nu am mai scris pe el. :)

Când spun că este vorba despre un dar divin, nu o spun pentru a intra în polemici legate de existenţa divinitaţii, ci doar pentru simplul motiv că viaţa (şi ştiinţa mai nou) mi-a demonstrat ca Ea există.

 

În fine, revenind la darul divin controversat de noi oamenii, unii dintre noi spunând că este cel mai frumos dar, alţii susţinând cu tărie că este poate cel mai mare blestem, dar de fapt este vorba doar despre ….. CERTITUDINE si bineînţeles INCERTITUDINE. Da! Certitudinea este poate cel mai frumos, dar şi urât DAR care ne-a fost oferit, şi spun asta pentru că dacă vă analizaţi şi voi trecutul, prezentul, si sper din suflet să ca acest articol să fie o mica revelaţie şi pentru voi cu privire la viitor, o să observaţi faptul ca aţi fost mereu liniştiţi si fără “pietre de moară pe suflet” atâta vreme cât aţi fost ferm convinşi de ceea ce urma să vă aducă ziua ce urma. Dar unele dintre cele mai minunate momente prin care aţi trecut şi de care vă amintiţi mereu cu drag sunt acele momente în care s-au întamplat lucruri total neprevăzute şi neasteptate. Este adevarat că la fel se întamplă şi lucrurile neplacute, dar frumuseţea vieţii este data de momentele pe care ne focusăm atenţia. Ca o mica paranteză, daca nu ar exista neplăceri şi lucruri/întamplări urâte în viaţă, am fi total depaşiţi şi nu am mai şti să recunoaştem şi să apreciem la justa valoare acele lucruri bune şi frumoase care ne apar în viaţă. :)

Chiar şi vorbele din bătrâni spun că “lucrurile bune vin pe neaşteptate atunci când te aştepţi mai puţin”, “petrecerile cele mai reuşite sunt cele neplanificate” şi multe altele cu aceeaşi idee. Deci, când nu planifici şi nu ştii la ce să te aştepţi sau nu ai o CERTITUDINE cu privire la ceea ce se va întâmpla, atunci se pot întampla lucrurile cele mai frumoase, dar tocmai pentru ca sunt neprevăzute. Adevarul este că atunci când nu ai nicio certitudine cu privire al ce o să urmeze, daca se va întampla ceva neplacut o sa spunem că “aşa a fost să fie” sau ca “aşa a fost mai bine”, dar dacă se întamplă un lucru bun la care nu ne asteptam, atunci avem impresia ca s-a intampalt ….. o minune in viaţa noastra şi o sa o ţinem minte cât vom trăi.

Dacă stau bine să mă gândesc, asta ne învaţă cumva şi marea majoritate a tuturor cărţilor de dezvoltare personală, şi anume să avem certitudinea că facem bine tot ceea ce vrem să facem. Acest lucru chiar mi-a fost dovedit şi mie cu nişte ani in urmă când am aflat pe neaşteptate într-o seara, că aveam de pregătit pentru a doua zi la master, o temă despre eticheta personală vs. brandul personal. Puţin panicat m-am tot gandit ce aş putea sa încropesc, iar în scurt timp mi-am adus aminte de acest blog şi de faptul că el se încadrează foarte bine în subiectul temei. Aşa că am facut câteva print screen-uri de pe el, le-am pus într-o prezentare împreună cu cateva cuvinte care le-am încropit la miez de noapte, iar a doua zi am prezentat foarte sigur pe mine tema despre care cu cu mai puţin de 12 ore în urmă habar nu aveam ce să spun, Totuşi, tinând cont de faptul ca acest blog îl am de ani buni şi că sunt in blogosferă de mulţi ani, a fost cumva …… floare la ureche pentru mine să dezvolt şi să vorbesc în prezentare despre ce este, ce face şi cum poate ajuta un blog pe oricine, inclusiv pe colegii mei de la master ale caror prezentări le ascultasem şi mi se paruseră foarte potrivite pentru demararea unui blog. Această întâmplare mi-a adus o notă maximă la respectiva prezentare, aprecierea profesoarei, a asistentei :) , dar mi-a adus şi doi prieteni dintre colegii mei de clasa (inclusiv cea mai drăguţă colegă) :) . Aşadar, revenind la certitudine, atunci când prezinţi sau vorbeşti despre ceva, eşti mult mai ascultat, apreciat şi crezut, nu musai dacă stapaneşti foarte bine domeniul (deşi este de preferat sa îl şi cunoşti foarte bine), ci dacă în tot ceea ce spui prezinţi încredere maximă în tine. De ce a fost toata aceasta povestioară? Ei bine pentru a întari faptul că atunci cand spui ceva cu siguranta si oferi o certitudine pentru subiectul pe care îl prezinţi, lumea te apreciaza şi îţi acordă “puncte” în plus. Deci asta este încă o dovadă că lumea este însetata de certitudine în orice domeniu şi că preferă sa ştie cu siguranţă un lucru, decât să existe dubii până în ultima clipă.

 

Din alt punct de vedere, dacă stăm bine să ne gândim şi să privim în istoria omenirii, acest domeniu a fost foarte exploatat începand de la “micii afacerişti antici”, pana la cei mari şi de actualitate. Drept dovada, vă rog să va aduceţi aminte (sau să căutaţi pe Google) de ghicitori, vrăjitoare, invenţiile cu “ce spun astrele”, dar si domeniul maxim exploatat in zilele noastre: previziunile astrologice (asta pentru vândutul cartilor, al cursurilor şi mai nou pentru crescut numarul de cumpărători ai presei scrise, de ascultători ai posturilor de radio sau telespectatori ai programelor de televiziune). O dovadă în privinţa acestui subiect, ca să vedeţi cât de înnebunită este lumea dupa ce le prevestesc astrele, o dovedeşte şi un articol al meu mai vechi (din 2009) cu privire la noul semn zodiacal Opchiuchus, articol care a batut recordul la capitolul comentarii, si pe care il puteti reciti AICI. )dar va recomand mai repede sa citiţi comentariile, ca să vă amuzaţi puţin) :)

 

Totuşi, ca o parere personală, cred că este mai bine să ne bucurăm şi de frumuseţile pe care ni le oferă incertitudinile şi să lasăm loc şi neprevăzutului în viaţa noastră, deoarece este mult mai plăcut să apară ceva frumos într-un mod neaşteptat, pentru că ………. SINCER ACUM: cum ar fi viaţa noastră dacă am şti sigur că la chioşcul din colt la care mergem de obicei, nu are produsele pe care le cautăm, sau că mâine în drum spre munca o sa ne întâlnim cu vecinul care o să ne spună o poveste interesantă cu cate sarmale a mâncat el în noaptea de Revelion, care o sa ne facă să întarziem jumatate de ora la servici, sau ca vom avea pană la maşina când plecăm in concediul de Paşte la munte ….. dar pană datorită căreia o să cunoaştem jumatatea vieţii noastre aflată şi ea cu maşina la mecanic să iţi facă presiunea la roţi? :) Va garantez eu că dacă aţi stii sigur că afacerea pe care urmează să o încheiaţi o să vă aducă mai puţin decât vă aşteptaţi,  o să vă demotiveze să ajungeţi la timp la întâlnire, dar nu o să mai ştiţi că acest lucru ar putea face ca afacerea să fie pierduta complet …… iar respectivul client (de puţini bani pentru dumneavoastra) nu vă va mai recomanda acelui mare colaborator al său care v-ar fi oferit un contract pe o perioadă nedeterminată cu multinaţionala sa :)

În concluzie, “ceea ce doresc oamenii nu este cunoaşterea, ci certitudinea” (Bertrand Russell), dar să nu uităm că până la urmă “experienţa este mama oricărei certitudini” :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here